Trăim o epocă de profundă depresiune morală in care toate valorile nobile, înăltătoare, sunt desconsiderate şi privite ca un lest al unor timpuri depăşite… La tot pasul ne izbim de această mentalitate care aruncă omul pe căile descompunerii interioare.
Cunoaştem bine acest fenomen şi nu ne-am făcut iluzii niciodată. De când e lumea au existat indivizi perverşi, laşi sau răi, precum si curente sociale negativiste, căci nu există societate pe de-a’ntregul perfectă. Dar astăzi asistăm la o îngrozitoare generalizare a formelor cele mai abjecte şi defetiste, forme ruinează societatea şi descompun insul. E ca o pecingine ce se intinde peste tot locul şi roade in adâncime, in fata căreia omul de bine, omul corect, devine neputincios, o permanentă victimă.
Neamul românesc n’a scăpat de această plagă. Atât in tara cât şi in exil racila epocei a transformat omul-român într’o fiintă fâră substantă. Mişună diaspora noastră de derbedei, de afacerişti, de megalomani, de ambitiosi. O constatăm in jurul nostru, in modul de a se comporta, in felul de a gândi. Exilul nostru, care ar fi trebuit să fie oglindâ marilor preocupări şi aspiratii ale neamului, nu-i decât trista expresie a unei mentalităti de prefăcuti si de lipsiti de caracter. In marea lor majoritate, acesti privilegiati ai Occidentului, scăpati din ghiarele regimului comunist, se zbuciumă între lasitate şi oportunism.
Trist exil in care cei din tara si-au pus atâtea sperante! Insusirile solare care odinioară, dela vlădică până la opincă, stăteau de pază in furtuna evenimentelor, azi au devenit trăsături de initiati, de schimnici. Din ce in ce mai mult fac figură de intruşi, de turburători ai unei ordini diferite, pe de-a’ntregul acceptată in toată urîciunea ei. Curajul, demniatatea, onoarea, patriotismul sunt dezavuate sau direct respinse. Te îngrozeşti in fata acestei inconsistente de substantă interioră!
Să ne fie iertată îndrăzneala! Dar, in special cei noi veniti, adică cei care ar trebui să respire şi să transmită un suflu nou de patriotism, curaj şi demnitate natională, lasă cel mai mult de dorit. Printre ei se văd deficientele cele mai crunte şi mai întristătoare. Nu sunt singurii, bine’nteles, dar comportamentul lor apare ca o mărturie vie a descompunerei morale ce si-a inceput opera odată cu instăpânirea marxistă a sufletului romănesc.
Ideile si lozincile care domină in clipa de fată majoritatea celor refugiati sunt de-o cumplită materialitate, dorintă de parvenire şi desprindere de etosul national.
Exilul actual – pentrucă el constitue o virtualitate pentru salvarea neamului – este dominat de formule decadente, oportuniste şi injositoare pentru demnitatea oricărui Român mândru de acest nume. Suntem coplesiti de noua mentalitate ce domina diaspora romaneasca, tocmai in momentele cele mai critice pentru neam şi viitorul lui. Convorbirile şi atitudinile acestor refugiati reflectează infiorătoarea situatie:
-Să nu spui că eşti Romăn. La nevoie schimbă şi numele.
-Să nu ai mândria luptei pentru neamul tău, că te pândesc fel şi chip de necazuri.
-Să nu răspunzi celor ce te atacă sau vorbesc rău de România. Poti şti cu cine ai de-a face…
-Să nu te ridici contra regimului bestial dela Bucureşti, că de!, mai ai rude in tară. Iar când nu le ai, să le inventezi.
-Să te închizi in cochilia ta şi să aştepti ca altii să ducă greul.
-Să te dai cu cei mari şi tari. Să te ploconeşti şi să săruti măinile celor puternici, oricare ar fi ei.
-Să nu mărturiseşti ce crezi, simti sau găndeşti.
-Să nu ridici proteste şi să nu te manifeşti major pentru drepturile şi justitia neamului tău.
–Ai scăpat din ghiarele „Securitătii” profită din plin şi nu te mai gândi la cei care suferă mereu acolo.
Si-aceste gânduri, duc majoritatea exilului la inactiune şi indiferentă; poate, la satisfacerea ambitiilor, dar cu sigurantă la pierderea sufletului românesc.
Patriotismul acestora se limitează la „mămăligută cu brânză”, „tuiculiţă”, „sarmale” şi „poale’n brâu”. Din când in când, o foarte discretă aparitie la biserică, simplu impuls al vreunei reminscente atavice… Si din nefericire, nu sunt cu zecile, cu sutele… Sunt cu miile! Oportunişti sau laşi sau amândouă in acelaş timp… Biet exil românesc incărcat de gloata acestor epave cu diplome, pretentii şi lipsă de caracter!
Să ne mai mirăm că suntem desconsiderati, tinuti la index, terfeliti de politicienii şi istoricii occidentali!…
Să ne mai plângem că apar pe ecranul exilului fel de fel de personagii dubioase care pretind să ne conducă!…
Intelegem ca nefericitii noştri frati din tară -conditionati sub semnul fricei- să şoptească că „Românul este las” sau „Românul este oportunist”. Intelegem ca cei câtiva care ajung să aibă viză de plimbare in străinătate să repete, in şoaptă, aceste fonnule umilitoare şi degradante. In gura lor, chiar dacă e o blasfemie, o defăimare a caracterului national, apare aproape ca o scuză. Iar nesăbuita lor formulare nu-i decât consecinta fatală a unei conditionări care zdrobeşte vointă şi mândrie, curaj şi sperantă…
Dar să constati această deviere mentală, dusă până la obsesie şi pusă in aplicare in modul de a se comporta al celor stabiliti in străinătate, cazul este mai mult decât îngrijorător. Depăşeşte slăbiciunea câtorva indivizi incapabili să se determine in neam şi’n măretia valorilor sale specifice ce trbuesc salvate. Actul lor, multiplicat cu miile, devine PATA DE RUSINE PERMANENTA şi cale sigură de descompunere morală.
Aşa se pierde identitatea natională. Si tota aşa se capătă epitetul de „bastarzi” danubieni…
Rămâi îngrozit de numărul celor ce-si schimbă numele pentru a nu se mai şti de unde vin şi din ce stirpe se trag. Sau, o treaptă mai jos, de cantitatea numelor pur româneşti ce umplu cataloagele de telefoane. Indivizi care nu fac parte din nicio comunitate românească, din nicio organizatie culturala sau politică, care nu iau parte la nicio manifestatie pro-românească şi nu-i intâlneşti la nicio serbare natională… Cuibăriti prin vreo functie publică, societate comercială sau industrială, institut ştiintific sau de cercetări, stau neclintiti pe pozitiile dobândite, muti şi indiferenti la frământările exilului, nepăsători la tragedia neamului.
Zvâcnirile lor patriotice nu apar decât atunci când o rudă apropiată din tară nu capătă paşaport pentru a veni in vizită sau pentru reintregirea familiei. In acel moment reapar pe ecran. In acel moment, românimea exilului trebue să înteleagă şi să intervină.
Aceasta este drama exilului nostru! LASITATEA şi OPORTUNISMUL au devenit temelia unui mod de existentă, de gândire şi comportament, care pune întreg exilul -şi prin extindere intregul neam intr’o ipostază înspăimântătoare. Aceea de a fi considerati – mai curând sau mai târziu – o natiune de paiate, de oameni de nimic, nedemni de a constitui o natiune de sine stătătoare.
AVEM PREA MULTI LASI SI PREA MULTI OPORTUNISTI!
Neamul are nevoie pentru a trăi şi a se impune in lume, de o elită spirituală de oameni devotati patriei in primejdie, de EROI. Ei singuri pot răsturna tendinta nefastă şi degradantă ce apasă pe umerii exilului actual. Dela oameni fâră conştiintă şi fără curaj nu se poate aştepta NIMIC!
Fi-vor oare capabili cei tineri, cei noi scăpati din Gulagul românesc, să înfrângă şi teama şi atractia compromisului, pentru a deveni Falanga eroică a vremurilor aspre ce ne aşteaptă? Fi-vor oare constienti de marea răspundere şi onoare ce le revine, pentru a şterge ruşinea atâtor laşităti şi oportunisme ce întunecă astăzi orizontul acestui exil atât de încercat?!
Un întreg destin stă aninat în cumpăna acestei vreri.
Textul este preluat de pe site-ul miscarea.net
blogu' lu' Opincaru' 