Concurs de poezie crestina si/sau patriotica

În data de 28 aprilie 2010 vom comemora împlinirea a 35 de ani de la trecerea la cele veşnice a marelui poet şi luptător naţionalist Radu D. Gyr, cărturar de mare nobleţe sufletească, cel care a lăsat posterităţii o operă poetică de valoare unică. În acest sens, lansez o întrecere a celor ce ştiu a mînui versul. În concurs sunt acceptate lucrări (versuri) cu orice fel de rimă si prozodie. Moto-ul care va însoţi fiece lucrare:

“Sfinţit de cruci pe care nu le-am vrut/si de-nvieri pe care nu le-as cere,/nu stiu, Tu te cobori la mine-n lut,/sau eu mă urc spre raiul Tau bând fiere?”

(R.Gyr Identitate).
Volumul fiecarei lucrari nu va depăşi 2 foi A4 (cu marimea 12 a caracterului). Termenul limită de plasare a poeziilor este data de 27 aprilie (23:59). Aprecierea lucrărilor o voi face personal, cu simpla consultare a unui grup de colegi poeţi şi literaţi.
Premiul 1: set de carte+ posibilitatea de publicare a poeziei cîştigătoare într-o revistă literară de tineret.

Premiul 2: set de carte.

Premiul 3: o carte.
Numele (pseudonimul) câştigătorilor va fi făcut public.
Lucrările se vor considera valide  in concurs din momentul plasarii lor în “comentarii” la acest subiect. Fiecare participant poate plasa pana la 3 lucrari.

Pană uşoară tuturor şi Doamne ajută!

36 comentarii

  1. aprilie 9, 2010 la 7:51 pm

    [...] Concurs de poezie nationalista. S-a lansat un concurs al celor ce îmbrăţişează “meseria” de poet pe un blog scriitoricesc. Se anunăa premii pentru poezii pe tematică patriotică şi creştina. Detalii pe  blogu’ lu’ Opincaru’ [...]

  2. Ion Tcaci a zis,

    aprilie 9, 2010 la 7:53 pm

    Doamne Ajută !!!

  3. aprilie 9, 2010 la 8:04 pm

    [...] Opincarul Nu exista [...]

  4. opincarul a zis,

    aprilie 10, 2010 la 7:16 am

    multumesc Ion.

  5. toravic a zis,

    aprilie 10, 2010 la 7:21 am

    Creştină=patriotică în cazul neamului nostru…da nu am înţeles, să postăm din ceea ce avem deja sau să scrim ceva nou?

  6. opincarul a zis,

    aprilie 10, 2010 la 7:29 am

    de acord cu tine toravic. Ynsa nu toata lumea va fi de acord cu parerea noastra (care e in fapt o axioma). Nu conteaza vyrsta poeziei, la tema sa fie. :)

  7. toravic a zis,

    aprilie 10, 2010 la 12:25 pm

    1. cîte poezii?

    2. da se poate să pun link la blogul meu şi tu la categoria “versuri de orientare patriotică şi tematică creştină” să le citeşti pe toate ca să nu le ma pun aici? te rog :)

  8. opincarul a zis,

    aprilie 10, 2010 la 12:40 pm

    raspunsul il gasesti mai sus, in ultimile trei-patru fraze ale textului.

  9. deja-vu a zis,

    aprilie 10, 2010 la 1:32 pm

    Bune premii puse in joc. :) Vin cu un poem in concurs pt inceput. Pana la data de 28 poate ma mai bucura inspiratia cu ceva.

    La zidul plângerii

    se zbate-n cădere ploaia cu ochi de fecioară
    refrene funebre se sparg de mormintele reci
    vântul îşi linge rănile de sălbatecă fiară
    crestate în coaja de piatră
    cu dinţii de humă
    mă muşcă de gânduri cuvintele seci

    aici adunaţi lângă zidul secular al tăcerii
    îngeri cu aripile frânte de crudul destin
    sunt pruncii Tăi Doamne
    înţărcaţi de laptele mamei
    iertare cerşind pentru cei ce Te-au dus în robie
    şi-n palmele-Ţi sfinte-au săpat urme grele de spini

    autor: deja-vu

  10. opincarul a zis,

    aprilie 10, 2010 la 1:49 pm

    deja-vu, notat. :) curaj si penitza binecuvyntata!

  11. Marius Ianuş a zis,

    aprilie 10, 2010 la 2:17 pm

    Invitam pe toti cei care impartasesc durerea poporului polonez pentru moartea lui Lech Kaczynski si a celorlalti oficiali polonezi disparuti in ciudata tragedie aviatica de la Smolensk sa aprinda o lumanare in fata ambasadei Poloniei(Aleea Alexandru nr. 23, sector 1) astazi la ora 19.00 si in zilele ce vor urma. (Noii Golani)
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/presedintele-poloniei-a-murit-avionul-in-care-se-afla-s-a-prabusit-891882.html

  12. deja-vu a zis,

    aprilie 10, 2010 la 2:28 pm

    Multumesc! Am si o intrebare: “mofturi boeme”, ar putea participa si ele? E o ruga de sarbatoare, desi nu tine de notiunea de patriotism…

  13. opincarul a zis,

    aprilie 10, 2010 la 3:34 pm

    deja-vu, ar putea. Concursul abordeaza tema crestinismului, care in esenta pt noi romanii, este partea cea mai adynca si mai grea a patriotismului sau nationalismului daca vreti. :) deci, merge.

  14. deja-vu a zis,

    aprilie 10, 2010 la 5:48 pm

    o.k. daca zici… oricum, tu alegi ce e mai potrivit :)

    mofturi boeme

    sărbătorile mele ar trebui sa fie toate la fel
    ca femeia-pădure cu părul pulbere de argint
    pictată în tatuaje pe umeri pe sâni
    şi valuri de mătase sărutându-i goliciunea
    Doamne mă fă netimp decembre nins
    opreşte clipele de catifea
    în palmele copilului născut fără lumină
    apoi cântul unei viori
    îngheţat în ciobul paharului de vin
    lângă inima bărbatului care mă iubeşte prea mult
    cea dintâi vreau să fiu inspiraţia
    să împart albul nopţilor ninse cu singurătatea poetului
    mă striveşte între degete ca pe un bob de scoruş
    şi mă aşterne cerneală sub pana cuvintelor

  15. opincarul a zis,

    aprilie 10, 2010 la 5:58 pm

    primit. notat.

  16. Ion Negoias a zis,

    aprilie 10, 2010 la 5:59 pm

    Am ramas doar noi …

    Plecat-au mugurii de brad,
    In Alpi, in apenini, sau Pirinei,
    Iar brazii cei batrani toti cad
    Si faima tarii dupa ei.

    Pamantul nostru nu mai plange
    Dupa lupta, steag, dupa eroi,
    Dupa fier scaldat in sange,
    Caci am ramas doar noi …

    Nu mai plang ai nostri frati,
    Ci stau intinsi toti in noroi,
    Luptand cu umbre de soldati,
    Caci am ramas doar noi …

    Ei nu mai cauta libertate,
    Pe pagini negre de razboi,
    Ori scumpe ceasuri de dreptate,
    Caci am ramas doar noi …

    Acum pe crucea biruintei lor
    Sta sters, mereu udat de ploi,
    O mantie de uitare, un vesnic Tricolor,
    Si-acopera ce am uitat doar noi.

  17. Ion Negoias a zis,

    aprilie 10, 2010 la 6:00 pm

    Pentru Radu Gyr

    La chemarea de sub ape,
    Raspunde Gyr, maret stejar,
    Voind ca Luna sa ii sape,
    Mormant temeinic de clestar.
    El strange-n mana lutul,
    Si-arunca poezii in Sus,
    Facand din ele bustul
    Unui prizonier precum Iisus.
    Si-n taina ce ii sapa,
    Luna-l pune pe martir.
    Deasupra-i sta Gyr, pe apa,
    In mormant’un trandafir.

    Deasupra apei totul este clar,
    Si-anii grei, ce rapid au disparut,
    Cu gustul acru si amar,
    O sa-i lasam doar in trecut.
    Scapat de lantul inrosit,
    Acum Gyr e liber, vesnic,
    Si vorbeste ce i s-a soptit,
    Sa-l inchida pe nemernic.
    Lui Gyr si altora ca el
    Le vom ridica statuie,
    Infatisand un porumbel
    Ce tot mai sus se suie.

  18. opincarul a zis,

    aprilie 10, 2010 la 6:22 pm

    notat.

  19. toravic a zis,

    aprilie 10, 2010 la 8:37 pm

    Nu mai plînge…

    Motto „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane”
    (Radu Gyr)

    Nu mai plînge neamule atîta că-n străini şi numele-a-i uitat
    N-ai ştiut să-ţi aperi demnitatea şi străinii Crucea ţi-au luat

    Crucea din argint au preschimbat-o într-o cruce mult mai grea, din lemn,
    Şi te-au răstignit precum Hristosul, încă mort eşti dar să-nvii te-ndemn

    Nu mai plînge neamule zadarnic, fiind în Siberii fugărit
    Dacă ai uitat venind acasă să alungi străinul răzvrătit

    Nu în lacrimi cată mîntuirea ci cu lacrimi strigă către Cer
    Şi înalţă ruga ta Ioane:”Doamne uite turmele-ţi cum pier”

    Şi ridică braţele-ţi plăpînde întărit de Mîna lui Hristos
    Şi în piept simţi-vei vieţi o sută, iară duhul tău mai curajos

    Nu îşi va lăsa Păstorul turma chiar de-i rătăcită între lupi,
    Chiar de-or rupele oase în tine, chiar de-or vrea şi sufletul hutupi

  20. toravic a zis,

    aprilie 10, 2010 la 8:38 pm

    Noi
    7 martie 2010
    Noi suntem tîlharii ţării
    Cei cu „moda” şi „valori”
    Peste datinile noastre
    Înşirînd un rînd de nori.

    Noi suntem acei nemernici
    Care-n goana după bani
    Am uitat de Neamul nostru
    Şi de sfinţii „vechi” de ani

    Noi sărim în sus frenetic
    Cînd străini „civilizaţi”
    Ne învaţă firea „dreaptă”
    Cu o „dragoste de fraţi”.

    Îi primim în casa noastră
    Şi urechile ciulim
    Cînd ne spun că fiecare
    Cică din maimuţi venim.

    Şi ne zic că Obiceiul
    E mai mult decît o crimă
    Iar de nu respecţi păgînul
    Gravă lipsă e de stimă,

    Şi de-ncerci ca prin Credinţă
    Să te-opui manipulării,
    Ai ştampilă de fanatic
    Şi duşman al integrării.

    Dar tu frate fii în Pace,
    Cît mai eşti şi tu, şi eu,
    Mai suntem stăpîni în ţara
    Ce ne-a dat-o Dumnezeu.

  21. toravic a zis,

    aprilie 10, 2010 la 8:40 pm

    Lăsaţi-mă să cred…

    Lăsaţi-mă să scriu şi să iubesc,
    Nu îmi luaţi dreptatea ce-o rîvnesc.
    Lăsaţi-mă să calc peste nimicuri
    Şi Dumnezeul Viu să îl slăvesc.

    Lăsaţi-mă cu părul pe grumaz,
    În ţara mea e-un obicei străbun.
    De ce-mi luaţi şi dreptul să vorbesc
    Slăvind în veci pe Dumnezeu cel Bun?

    Lăsaţi-mă Fecioarei să mă-nchin
    Şi Sfinţilor – copii de neam creştin,
    De ce-mi luaţi icoana din pereţi
    Şi mă hrăniţi cu vrajbe şi venin?

    Lăsaţi-mă-n credinţa creştinească,
    Nu în bătaia flăcării păgîne,
    Şi vă îndemn iubiţii fraţii mei -
    În rugăciuni stau armele române.

    Nu în cuţite, bîte, lănci şi săbii,
    Nu în vărsări de sînge păgînesc
    Ci în credinţa noastră strămoşească,
    În Tatăl, Fiul, Duhul Creştinesc.

    Nu ura este arma apărării,
    Armura noastră este Duhul Sfînt,
    Cine urăşte este fiu durerii,
    Cel ce iubeşte, frate în Cuvînt.

    Voi fraţii mei, de ruga-mi ascultaţi,
    Nu îmi luaţi dreptatea ce-o rîvnesc,
    Lăsaţi-mă să calc peste nimicuri
    Şi Dumnezeul Viu să îl slăvesc.

  22. opincarul a zis,

    aprilie 11, 2010 la 8:42 am

    am bifat .

  23. toravic a zis,

    aprilie 11, 2010 la 8:28 pm

    şi ce te lauzi??? :D

  24. Românescu a zis,

    aprilie 15, 2010 la 4:37 pm

    Renască!

    ————-

    Renască România Mare,
    Din focul revoluţiei stinse cu apa fluviilor noastre centenare.

    Renască Gloria,
    Şi prin luptă fie onoraţi înaintaşii şi istoria.

    Renască neamul,
    Să răspundă inamicilor întreit şi trădătorilor înzecit.

    Renască credinţa si dragostea,
    Ca să avem puternică familia şi oastea.

    Renască Mareşalul si Căpitanul prin noile generaţii,
    Să se afle că românii nu pleacă genunchii faţă de alţii.

    Renască emoţia vederii celor trei culori împreunate,
    Şi în momentul acela să nu dăm de la nimic in spate.

    Renască emoţia auzirii al nostrului imn,
    Deşteptându-ne şi niciodată înrobiţi să mai fim.

    ————-

    Românescu

  25. opincarul a zis,

    aprilie 15, 2010 la 7:27 pm

    punctat.

  26. dardala a zis,

    aprilie 16, 2010 la 1:44 pm

    În faţă ni-i rîul

    În faţă ni-i rîul, e-atît de aproape,
    Şi fierbe tot valul, cu sîngele-n el,
    Iau arma în mîna, ce tremură-n coate,
    Gătit să distrugem duşmanul mişel.

    Un ordin se-aude: “Ostaşi, înainte..!”
    Curajul răsună din zdravănul glas,
    Îşi uită acasă toţi vieţile frînte,
    Căci inima bate – puţin i-a rămas.

    Păşesc înainte prin focuri de arme,
    Şi de mitraliere, şi păsări de fier,
    Nimic nu m-opreşte, căci strîng între palme
    Dorinţa de liber, de drept, de etern..!

    În jurul meu pică de răni sîngeroase
    Viteji cu credinţă şi duh neînfrînt,
    Oţelul le trece prin muşchi şi prin oase,
    Iar vieţile pleacă înainte de timp.

    Cenuşa amară prin aer pluteşte,
    Noroiul cuprinde duşmanii pe rînd,
    Istoria Ţării prin noi se mîndreşte
    De încă o glorie, şi-atîtea mai sînt..!

    E aproape sfîrşitul, se-ntinde tăcerea,
    Cînd glonţul îmi mîngîie coasta dintîi,
    Cît doare trecutul..! Ce dulce-i durerea..!
    Cînd mori, ca pe alţii să-i vezi între vii…

  27. deja-vu a zis,

    aprilie 24, 2010 la 4:35 am

    zbor pierdut…

    vântul seamănă cenuşă pe cărările din sat
    soarele şi-a îngropat pistruii-n iarbă
    păpădii amare lacrimi de copil
    scrânciobul din curte scârţîie pustiu

    din cer curg râuri râuri secundele-nnălbite
    de parcă îngerii s-au lepădat de aripi protestând
    cireşul de la poartă-şi înnăbuşă oftatul
    ca un bătrân sclerotic plutind în amintiri

    speranţe gârbovite se usucă-n glastre
    în ambrase strangulate vise de orfan
    rugaciuni de seară în tăcere surdă
    ploaia-cerşetoare bate-ncet la geam…

    ne iartă vitreg destinul
    ai milă şi grijă de noi
    întoarce-te Doamne acasă
    şi adu părinţii-napoi.

  28. PETRE a zis,

    aprilie 27, 2010 la 7:25 pm

    ,,Se-adună copiii la horă,la dans
    Şi cîntă în pace, în ritmuri de vals.
    Coboară din ceruri peste ei armonia
    Şi pictează-n culori visele şi bucuria.

    Se-adună fluturii cu copii la joc,
    Printre ei florile se veselesc cu foc.
    Cîntă greerii, licuricii dansează,
    Copilăria-Regină poezie crează.

    Se-adună păsările la veselie
    În paradisul copilăriei.
    Sar iepuraşii, curcubeul pictează,
    O poveste reală îngeraşii visează.”

  29. PETRE a zis,

    aprilie 27, 2010 la 7:43 pm

    TRINITATE
    Iubire cere şi sufletul şi trupul,
    Umbriţi de secolul XXI.
    Bătăile inimii nu le mai simt,
    Iar cerul s-a-ndepărtat de la pamînt.
    Rugăciunile sunt transformate în nisip,
    Ecoul lor doar şueră în vînt.

    Credinţă cer şi pentru suflete-mîntuire
    Rog pace şi între oameni doar iubire.
    Etern să bată clopotele în inimile noastre
    Dangătul Învierii Cugetul să ni-l trezească.
    Iubind în taină pîna la ultima suflare
    Numai smerenie rog şi-o binecuvîntare.
    Ţărmuri îndepărtate în veci să adăpostească
    Adevăruri sfinte despre crezurile noastre.

    Speranţă cer în umbra soarelui răsare
    Pătruns de indiferenţa lumii ce sa autodistruge, moare.
    Esenţa vieţii nu pot s-o mai absorb
    Rog mîntuire şi-o ultima dorinţă, în acest început de secol mort.
    Aştept, poate apare, un chip de înger salvator
    Născut din pulberea iubirii şi prin speranţe rătăcitor.
    Ţinînd în mîina dreaptă crucea iar în cea stînga-un scut de-apărător
    Ajutor cer, ca sa salvăm o inima, un suflet, un popor! . . .

  30. PETRE a zis,

    aprilie 27, 2010 la 7:44 pm

    GOLGOTA
    Sus, în vîrf,
    Pe dealul morţii
    Îngerii răcnesc
    În liniştea nopţii.

    Sus, acolo,
    Sîngele fierbe
    Şi sub crucea mîntuirii
    Mut, pămîntul geme.

    Sus, aici,
    Se scutură mărăcinii de flori.
    Cuile adînc suspină
    Şi se roaga la însîngeraŢii nori.

    Sus, sus de tot,
    S-au oprit stelele-n loc
    Şi înlăcrimate privesc
    La Chinurile Fiului Ceresc.

  31. PETRE a zis,

    aprilie 27, 2010 la 7:45 pm

    ACASĂ

    Cînd sînt printre străini ,
    mereu îmi este sete ,
    duc foame şi sărăcie .
    Dor .
    E tot ce pot simţi printre străini .
    Acasă .
    Ce bine e acasă
    şi pîine caldă ,
    şi apă rece .
    Acasă – sînt milioner !

  32. PETRE a zis,

    aprilie 27, 2010 la 7:47 pm

    MOLDOVA
    O pasăre e cerul, cu aripi azurii
    Ce-n zori răsare-n Nistru şi-apune-n Prut pe la chindii.
    O lacrimă e soarele a cerului măreţ,
    Ce încălzeşte ţara şi codrul-zeu cu părul creţ.

    O sfîntă-i Mănăstirea şi pămîntul de subt ea
    Şi Doina-rugăciune ce cîntă limba mea.
    O inimă de vultur în inima stemei bate
    Şi curăţă Moldova de rele şi păcate.

    Un sînge de Dac prin strugure curge în veci
    Şi se nasc copii cu cuget de roman, cu cuget de regi.
    Un suflet de nai este plaiul moldav
    Cu gemut de zimbru cu graiul suav.

  33. opincarul a zis,

    aprilie 27, 2010 la 8:59 pm

    punctat si astea. a mai ramas 23 ore 58 min. Doamne ajuta!

  34. opincarul a zis,

    aprilie 28, 2010 la 7:17 pm

    stimati vizitatori ai blogului si participanti la concurs, va multumesc pentru participare si va felicit yn acelasi rynd. Concursul a luat sfarsit, iar premiantii vor fi desemnati pana duminica, 2 mai.
    Va salut!

  35. deja-vu a zis,

    mai 3, 2010 la 6:08 am

    salut! e cineva pe aici? auuu! opincaru’ e plecat dupa opinci noi? :)

  36. opincarul a zis,

    mai 3, 2010 la 6:10 pm

    Hristos a inviat!
    prieteni, mai astept si eu recomandarile a ynca doua persoane si cum le primesc, o sa afisez si lista premiantilor. Cer scuze pt taraganare.
    Cred ca maximum pana la Sf. Gheorghe o sa bucuram pe cineva dintre participantii nostri. :)


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.