Pe frunzele moarte rămas amorţit.
Tăciune pe cer, un iceberg e luna
Doar fulgerul taie în noapte, cuţit
Împlîntat în morminte flămînde întruna.
Noroi insistent, îmi ţine din zi
Nesătul de nevorbă, pe bocanci companie
Prin mine sa curgă de ar conteni,
Din dorul de ploaie am sa fac isterie.
Licheni în buchete se-nşiră pe scoarţe
Şi muşchiul înghite funebrul granit,
E totul din rocă în mii de nuanţe
Şi eu par din piatră, cu grijă cioplit.
E linişte veche, departe-n morminte
O epoc-apusă mai trăieşte-n sicrie
Se topeşte un astru, sau poate asfinte,
Iar vîntul azi noapte nu plînge, adie…
Nu-mi pasă că-i toamnă, cu spatele drept
Am reazăm o cruce uscată şi rece,
În norii sălbateci stă luna să plece,
Sa vină furtuna! aştept.
