Motto: Suntem Români şi punctum . (M. Eminescu)
Pentru români, întregirea naţională şi cea teritorială n-a fost niciodată o condiţie a integrităţii geografice. Idealul naţional, care reprezintă pe lîngă perpetuarea neschimbată a spiritualităţii naţionale şi un rod al efortului intelectual în timp, vine, pentru noi românii, nu din secolul XIX şi nici din cel de dinaintea lui, ci din vremuri mult mai îndepărtate. Idealul naţional, copt în timp, dă naştere periodic ideilor naţionale, care se pot realiza de regulă în cîteva zeci de ani. Realitatea istorică din secolul al XIX-lea şi înc. sec. al XX-lea a prilejuit atingerea şi înfăptuirea idealului naţional românesc – Unirea într-un singur stat a tuturor românilor. Felul în care au evoluat lucrurile în anii 1917 şi 1918 în toate teritoriile româneşti a demonstrat unitatea neclintită întru acest ideal a întregului neam.
Începînd cu Basarabia, continuînd cu Bucovina şi încheind cu Ardealul, valul dezrobirii şi reîntregirii naţional-politice a prins sub sine întregul sulfu românesc. Chiar dacă atunci ca şi acum, existau teritorii româneşti rămase în afara ogrăzii neamului, cea mai mare năzuinţă a patriotismului românesc s-a împlinit la 1 decembrie 1918. Slabită de război, pîndită de duşmanii din Răsărit dar şi de cei din Apus, deranjată şi de trădătorii din interior, România optsprezecistă a triumfat. În acest context, Basarabia, după un secol de asuprire imperială, a revenit la sînul Patriei.
Reocupată 22 de ani mai tîrziu, „bastionul estic al românismului”, cum era numită Basarabia de către mai mulţi intelectuali interbelici, urmează să devină cartea de garanţie împotriva invaziei sovietice în România, fapt care a săpat răni adînci în trupul bietului popor, cele mai multe necicatrizate nici pînă azi. Şansa cea mare a revenirii s-a dat neamului nostru în anul 1991, dar nefructificat, acest cadou al Providenţei a rămas o amintire cu gust amărui. Noua împărţire a Europei în sfere de influenţă vine ( ca de obicei) în detrimentul naţiunii noastre şi Basarabia (deja Republica Moldova) se va afla de acum înainte sub ocupaţia militară a Rusiei, prin amplasarea pe teritoriul tînărului stat (românesc) a armatei a 14-a. Astăzi, România se află de facto în afara jocului geo-politic care vizează soarta teritoriului (românesc) est-nistrean şi cu toate acestea, idealul strălucitor al anului 1918 rămîne viu în afara oricăror graniţe politice.
Hărţuit din plin de visele revizioniste ungureşti, călcat cu şenilele de tancuri ocupaţioniste ruseşti, presat mişeleşte de guverne ucraineşti, sîrbeşti şi bulgăreşti, Idealul din 1918 rămîne în picioare, chiar dacă numărul celor ce cred cu adevărat în el e în descreştere. La ora actuală subiectul reunificării naţionale este privit cu reticenţă chiar de cei ce cîndva erau promovatori înflăcăraţi ai ideii. În stînga Prutului, partide potente de dreapta nici nu există, iar ideea naţională la acest nivel rămîne doar un punct ordinar al programului de partid în campania electorală. Cei mai mulţi politicieni ocolesc foarte diplomatic subiectul identităţii naţionale şi astfel îşi asigură funcţia şi fotoliul. Jos, în stradă, situaţia se vrea un pic altfel, dat fiind faptul că în Chişinău activează (ocazional) un şir de organizaţii şi grupuri de tineri patrioţi care se pare, ţin vie flacăra românismului cel puţin în rîndul generaţiei tinere, efort apreciabil, dar desigur insuficient pentru un rezultat real. Oricît de aprinşi vom fi fiind de ideile şi de crezul naţional, nu vom izbuti nicicum să ajungem la performanţa generaţiei 1918 din cîteva motive:
-anul 1918 a venit ca o ultimă etapă a zbuciumului naţiunii noastre, aflate pînă atunci în mare parte sub îndelungată ocupaţie străină, or, românii care suntem azi, încă nu ne-am săturat de slugărnicie nici pentru vest nici pentru est.
- Adunarea Naţională de la Alba Iulia, dar şi lucrările din Sfatul Ţării au fost realizate întotdeauna în folosul poporului român, sub nimbul unui Sfînt Ideal secular, spre deosebire de ţelul absolut antinaţional al guvernanţilor noştri.
- Elita politică românească din 1918 avea o cu totul altă atitudine faţă de Dumnezeu, Naţiune şi Stat, decît conducătorii din cele două state româneşti de azi.
- situaţia politică externă din 1918 avantaja reunificarea teritoriilor româneşti, pe cînd azi ordinea în regiune e dictată de organizaţii şi formule suprastatale binecunoscute.
Şirul poate continua desigur, dar scopul nostru nu e de a critica sau a ne plînge de milă, ci constă de fapt în a sublinia încă o dată realitatea în care se găseşte românul din aceste vremuri şi sfîntul său ideal.
Reunificarea Republicii Moldova cu România este greu de închipuit la ora actuală din orice unghi ar fi privită această problemă. Însă trecînd peste zecile şi sutele de pricini care pot zădărnici visul nostru cel ascuns în colţul inimii, românii de pretudindeni trebuie să-şi pună această problemă în permanenţă şi doar acordînd o întîietate absolută în viaţa noastră acestui vis, vom putea aspira la un rezultat frumos şi sincer.
Singura posibilitate de a ne vedea reveniţi la patria mamă este aceea de a investi în învăţămîntul de orice nivel pe ambele maluri de Prut, investind însă, în aşa fel încît generaţiile ce vin să se asemene cît mai mult şi cît mai adevărat cu generaţia luptătorilor din 1918.
Unirea din 1918 este, indiferent de părerile celor potrivnici, un act de mare glorie a românilor, a stăpinilor acestor pămînturi şi doar în măsură nanometrică se cuvine a enumera unele influenţe externe clare.
În această ordine de idei, cel ce speră la reîntregirea Neamului cu sprijinul sincer al puterilor din afară, amarnic se inşeală şi nu face decît să se amăgească pe sine, întrucît de la naşterea sa ca Neam, naţiunea română e sortită să lupte mereu pentru a rămîne liberă şi în picioare.
